Editorial:  Initiere in Aikido


Nu am sa vorbesc prea mult despre ele pentru ca informatii se gasesc pe web.siteul www.mizuno.ro. Dar as vrea sa explic de ce MIZUNO.
Pentru ca MIZUNO in limba japoneza inseamna: ca apa. Ca ultima litera si prima litera din Mizuno formeaza cuvantul OM. Cred ca alegerea acestor peceti verbale nu a fost intamplatoare si ele vor duce mai departe o filozofie si o credinta pe care incerc sa o sadesc in inima discipolilor mei.

Martialitatea se defineste ca un crez. Este locul unde credinta vie se intalneste cu pasiunea cu care iti traiesti viata. Un razboinic traieste la limita dintre viata si moarte. Le simte pe amandoua, le cunoaste. Este imposibil ca aceasta experienta sa nu te marcheze, sa nu te restructureze si sa dea valoare fiecarui gest pe care il construiesti. Atunci intreaga ta viata devine un ACUM SI AICI!

- Am observat pe web.site-ul academiei ca va semnati dan.ene. Exista un rost in acest aranjament?
- Nu exista nimic abscons in acest aranjament. Doar am vrut sa simplific modul de a-mi tasta numele.

- De ce CALEA AIKIDO si CALEA TAIJIQUAN? Poate un om sa predea doua stiluri atat de diferite? Nu va era indeajuns o singura CALE?
- Stilurile au aparut in epoci diferite. Taijiquan-ul este mama artelor martiale chinezesti, avand o vechime de cel putin 3500 de ani. Aikido este o scoala aparuta in zilele noastre, considerata moderna doar prin modul de organizare si filozofie. Insa aikido ramane esentialmente o arta cu istorie, pentru ca nu este un stil de lupta ci un complex de arte reunite intr-o scoala. Este vorba de istoria unuia dintre cele mai vechi si de renume familii de samurai nobili din Japonia - CLANUL IMPERIAL TAKEDA.

Pentru mine in clipa de fata aikido si taiji-ul nu mai reprezinta doua cai diferite. Au fost si vremuri de confuzie, de nesiguranta, de studiu impatimit. Insa astazi am rabdarea si intelepciunea de a le intelege pe amandoua. Consider taiji-ul si aikido-ul, ca doi piloni fundamentali in constructia peste timp a martialitatii universale.

Tai-ul este o arta arhaica iar aikido-ul este o arta moderna care in mod surprinzator se reintoarce la valorile traditionale, umane. Pace, iubire, desavarsirea.
Iti este greu sa-ti imaginezi un practicant de arte martiale ca fiind un pacifist si un iubitor de valori umane.
Insa cred cu tarie ca un razboinic desavarsit trebuie sa aiba acest crez, altfel el se transforma doar intr-un mercenar, gladiator. Si atunci prioritatile martialitatii se reconfigureaza, transformandu-te intr-o unealta.
Universul artelor martiale, poarta pecetea Intunericului si Luminii. Depinde de tine unde te pozitionezi. Tu alegi.

In taiji si aikido omul nu este o unealta de lupta sau ucis. In taiji si aikido, OMUL este pivotul consistentei si sensului vietii. Prin taiji si aikido intelegi sursa tuturor faptelor si dansul tau nu mai este gestionat de nevoia de a te apara. Apararea si atacul devin totuna, atacatorul si cel care se apara devin un suflu comun. Astfel energia acumulata este gestionata nu spre distrugere ci in spre controlul actiunilor interioare si exterioare. Stiu ca este greu de imaginat pentru omul modern aceasta filozofie a luptei, care crede ca actiunea punitiva asupra unui agresor este reactia ideala si eficienta.
Insa Taijiul si Aikidoul nu se adreseaza tuturor ci doar acelora care vor sa faca efortul de a gandi si a fi!

pag 1 | pag 2 | pag 3 | pag 4 | pag 5